A dărui şi a primi. A celebra

Viaţa e un dar şi ne-a fost dată să ne bucurăm de ea și de toate poveștile frumoase care ne însuflețesc.

Sărbători fericite și să ne bucurăm de darurile pe care le oferim și le primim acum și în 2016!

cadou

Peste o mie de oameni s-au adunat pentru a cânta

acest imn de celebrare a vieții: Gloria!

 

Advertisements

A trăi cu incertitudine. Beneficii

„A vrea şi a nu vrea acelaşi lucru în acelaşi timp este o stare de bază a conştiinţei umane.” ~ Jamie Holmes, Nonsense: The Power of Not Knowing.

Oamenii răspund la incertitudine reafirmându-şi cu tărie convingerile (despre viaţă, moarte, societate, etc.). Cu cât incertitudinea este mai mare cu atât îşi reafirmă convingerile mai puternic.

Când observă o anomalie dar nu ştiu ce este, când aşteptările le sunt încălcate, o cataloghează drept ameninţare. De aici şi teama de a plonja în necunoscut, indiferent dacă acolo i-ar putea aştepta ceva bun. Ambiguitatea este ameninţătoare pentru majoritatea fiinţelor umane. Află unde te situezi făcând testul aici: http://jamieholmesbooks.com/nonsense-quiz.

Gary Noesner, fost negociator FBI în luări de ostatici, a fost coordonatorul strategic în negocierile din faimosul asediu de 51 de zile de la Waco, Texas, 1993, asupra sectei religioase Branch Davidians conduse de David Koresh. Asediul s-a terminat cu o tragedie, 76 de oameni fiind ucişi în urma intervenţiei FBI-ului. Dar înainte ca Noesner să fie scos din rolul de negociator la faţa locului, el împreună cu echipa sa au asigurat eliberarea a 35 de persoane.

Jamie Holmes, expert în politici publice la New America, l-a intervievat pe Noesner pentru cartea sa „Nonsense: The Power of Not Knowing”. Noesner spune: „în marea majoritate a acestor cazuri oamenii sunt confuzi şi ambivalenţi. O parte din ei vrea să moară, o parte din ei vrea să trăiască. O parte vrea să se predea, o parte nu vrea.” Iar negociatorii buni, spune Noesner, „sunt aceia care pot locui destul de bine în “zonele gri”, în incertitudinile şi ambiguităţile vieţii.”

Incertitudine și anxietate

Pentru majoritatea oamenilor acest lucru este destul de greu. Este firesc pentru oameni să se simtă inconfortabil în incertitudine – dacă nu ştii ce e umbra neagră din tufiş, e foarte posibil să fie o ameninţare. Dincolo de metaforele evolutive, există beneficii ale capacităţii de a face faţă ambiguităţii şi ambivalenţei. Noesner consideră că Koresh era ambivalent în privinţa predării şi Holmes sugerează că, dacă cei de la FBI ar fi fost mai conştienţi de acest fapt, poate nu s-ar fi grăbit cu intervenţia. De asemenea, Holmes mai sugerează că în situaţii mai puţin stresante, în viaţa de zi cu zi, am putea evita multă anxietate şi nu am mai trage concluzii greşite doar acceptând că, uneori, oamenii chiar simt în două feluri simultan. Lucrurile pot fi asemănătoare fără a fi identice, iar unele lucruri nu le putem şti niciodată şi putem trăi cu asta.

Incertitudinea influenţează în multe feluri comportamentele umane. Ce se pierde când oamenii caută claritatea mai presus de orice?

Un psiholog nazist, Erik Jaentsch in 1938, susţinea că o personalitate sănătoasă este caracterizată de certitudine şi ordine, în timp ce o personalitate nesănătoasă este caracterizată printr-o toleranţă la ambiguitate. Extremismul de orice fel este caracterizat printr-o nevoie foarte mare de rezolvare, de clarificare şi printr-o respingere a ambiguităţii. (Această idee se regăseşte şi în cartea lui Amos Oz, Cum să lecuieşti un fanatic).

După război, o psihologă de astă dată, Else Frenkel-Brunswik, l-a contrazis pe Jaentsch: intoleranţa la ambiguitate caracterizează, de fapt, un mental nesănătos.

Mai târziu Kruglanski propune: în loc să considerăm toleranţa la ambiguitate ca patologică sau nu, ce-ar fi dacă, de fapt, avem cu toţii o tendinţă naturală de respingere a ambiguităţii şi confuziei, care poate varia? A fost conceptualizată iniţial ca o variabilă de personalitate dar apoi s-au explorat factori situaţionali. De exemplu, o ameninţare o face să crească. Kruglanski a făcut un experiment în care, doar amintind oamenilor de 9/11 le-a crescut nevoia de rezolvare/clarificare/încheiere. Iar o mare nevoie de rezolvare duce la stereotipuri.

… va urma.

Textul are la bază interviul luat de Julie Beck lui Jamie Holmes, publicat în The Atlantic: http://www.theatlantic.com/health/archive/2015/10/the-benefits-of-getting-comfortable-with-uncertainty/409807/

Vreau să-mi fie uşor

„Dacă alegi o cale treptată, probabil că viaţa nu ţi se va schimba mâine, săptămâna viitoare sau de acum într-o lună. Însă pe măsură ce priveşti cu un an sau mai mulţi în urmă, vei vedea o diferenţă. Te vei trezi înconjurat(ă) de companioni iubitori şi care te sprijină. Când vei intra în conflict cu alţi oameni, cuvintele şi acţiunile lor nu vor mai părea atât de ameninţătoare ca altădată. Orice durere sau suferinţă va părea mult mai uşor de stăpânit, scăzându-i chiar importanţa dacă o compari cu ce îndură alţi oameni.” ~ Yongey Mingyur Rinpoche

“I don’t want to walk, I want to fly.” ~ Li Cuixin, personajul principal din filmul Ultimul balerin al lui Mao

Ca să-ţi fie uşor mai întâi ţi-e greu.

1_maos-last-dancer-773433l-imagine

Li Cuixin era cel mai expresiv copil balerin din şcoala lui, dar nu excela la tehnică. Nu putea face salturi atât de ample şi de înalte ca unii dintre colegii consideraţi buni.  In schimb avea acel ceva ce face aerul să tremure în jurul degetelor unui balerin, acel ceva ce face ochiul să plângă la vederea curburii braţului. Profesorul Chan îl sfătuieşte să-şi clădească forţa, puterea. Ii povesteşte despre străjerul regelui, care dorea să ajungă arcaşul regelui. Un an a cărat în spinare buşteni. După un an, când a luat arcul în mână acesta i s-a părut uşor. Când Li Cuixin s-a dus la meşter să-i facă greutăţi pentru picioare i-a spus că le vrea şi mai grele, că nu sunt destul de grele. Omul i-a spus: „Dar nu vei mai putea merge cu ele.” „Eu nu vreau să merg, eu vreau să zbor” i-a raspuns Li Cuixin. Si apoi s-a antrenat sărind scări cu greutăţile legate de picioare. Mai târziu, pe scenă, a zburat. Iar oamenii au plâns şi s-au extaziat. Au înţeles. Au prins o sclipire a ceea ce e dincolo, pe faţa cealaltă a lumii.