Arta pentru toți

La ce e bună arta?

O întrebare sănătoasă ce merită să ne-o adresăm din când în când. În clipul de mai jos, Alain de Botton subliniază cele cinci beneficii pe care ni le aduce arta.

Și ca să vă tentez să dați play spun așa:

    1. Arta ne ajută să ne păstrăm speranța

Majoritatea operelor de artă cunoscute se axează pe lucruri frumoase, oameni frumoși, albastrul cerului, natura etc. Avem nevoie de frumusețe și atunci când o zărim, o savurăm, speranța înflorește.

     2.  Arta ne îndulcește singurătatea

Anumite opere de artă ”ne trăiesc” durerile sau singurătatea, iar altele ”le trăiesc” alături de noi ca un bun camarad. Arta are și acest rol de a face durerea mai ”accesibilă”dar și de a demonstra că durerea este parte din condiția umană.

     3. Arta echilibrează

Într-un fel sau altul toți experimentăm dezechilibru. Fie că suntem prea emoționali ori prea raționali, prea feminini ori prea masculini, mult prea calmi ori prea exuberanți, arta compensează ceea ce lipsește și astfel ne echilibrează. Poate câteodată ne pune în contact cu sensibilitatea ori altă dată cu negurile.

      4. Arta ne învață să apreciem 

Chiar dacă media, Hollywood și alte referințe ne învață care sunt anumite tendințe ori câteodată ne orientează spre ce e ”important„ și glamuros, arta are darul de a ne învăța să apreciem ce e important și glamuros în alt fel: John Constable ne învață să apreciem cerul, Van Gogh ne învață să privim altfel portocalele etc.

    5.  Arta reprezintă o propagandă pentru ceea ce e cu adevărat  important

Arta poate fi și este de multe ori un instrument care ne motivează și energizează pentru o cauză. Arta poate fi propagandă pentru o viață simplă, pentru noi orizonturi, pentru joc și joacă.

Arta este o forță care susține natura umană. Arta e o sursă constantă de suport și încurajare pentru un ”sine„ mai bun.


To Paint is to Love Again

Henry Miller: ‘Street Scene: Minsk or Pinsk’ (Collection of Henry Miller)

Henry Miller vorbește despre artă într-un fel ce nu mai are nevoie de introduceri:

”O pictură… reprezintă o mie de lucruri diferite pentru o mie de oameni diferiți. La fel ca o carte, o sculptură ori un poem. O pictură îți vorbește, alta mai puțin…Unele picturi te invită să ”le pătrunzi” pentru ca mai apoi să te transforme în prizonierul lor. Prin anumite picturi ”alergi” ca și cum ai fi pe role. Altele te scot afară pe ușa din dos. Unele te lasă cu gura căscată, te subjugă pentru zile și săptămâni. Altele te înalță, te fac să plângi de fericire ori să scrâșnești din dinți de disperare.”

”Atunci când privești o pictură nu experimentezi neapărat ceea ce a intenționat artistul. Milioane de oameni au privit uimiți, poate cu gura căscată la Mona Lisa. Oare are cineva idee ce-i trecea prin minte lui Da Vinci atunci când a pictat? Dacă ar fi să învie și să-și privească opera, mă îndoiesc că ar ști cu precizie ce anume l-a făcut s-o prezinte astfel.”

”A picta înseamnă a iubi din nou. Doar atunci când ai ochii plini de iubire poți vedea ceea ce vede pictorul. Dragostea pictorului e una liberă de posesivitate. Maniera sa de abordare a lumii, ne spune că nimic nu e abject sau hidos, nimic nu e perimat sau insuportabil. Doar viziunea noastră poate fi. A vedea nu înseamnă doar a privi.”

Cele mai famliare lucruri, obiecte asupra căruia privirea mea a ajuns toată viața, au devenit acum o nesfârșită sursă de minunății și o dată cu minunățiile vine și afecțiunea. O ceașcă de cafea, un ciocan vechi sau o cană ciobită, orice îmi cade în mână îl privesc ca și cum n-aș mai fi privit vreodată. Cu siguranță n-am mai făcut-o. Oare nu majoritatea trecem prin viață orbi, surzi și insensibili?Acum, pe măsură ce am studiat aspectul obiectului, textura sa, modul în care vorbește, intru în viața sa, în istoria sa, în scopul său, asocierile sale cu alte obiecte toate m-au făcut să mă îndrăgostesc și mai tare…Ați observat că pietrele pe care cineva le stânge de pe plajă, devin mai plăcute când sunt ținute în mână? Oare nu capătă o nouă expresie? O ceașcă veche iubește să fie mângâiată cu blândețe și apreciere.”

Întotdeauna am prețuit lucrurile vechi, lucrurile folosite, lucrurile marcate de trecerea timpului și a evenimentelor umane. Mă gândesc la mine în acest fel, ca la ceva foarte uzat, extenuat și șlefuit cu folos și abuz. Precum ceva folositor aș spune. Mult mai folositor prin prisma numeroșilor maeștri, a numeroaselor experiențe și întâlniri deplorabile, glorioase și pline de hazard.

Ceea ce explică, poate, de ce atunci când încep cu un cap, sfârșesc cu un auto-portret. Chiar și când devine o femeie, chiar și atunci când nu seamănă deloc cu mine. Mă cunosc, îmi știu fețele schimbătoare precum și expresia imposibil de eradicat de piatră. Ceea ce mă interesează e ceea ce mi s-a întâmplat, nu asemănările.Sunt o creatură folosită, uzată, un obiect ce iubește să fie folosit, frecat, mângâiat, înfundat într-un buzunar sau lăsat să se coacă la soare. Ceva pentru a fi sau nu folosit așa cum îți place.”

”Mă întorc la pictură atunci când nu mai pot scrie. Pictura îmi dă un aer proaspăt și mă ”restaurează”. Mă ajută să uit temporar că nu mai pot scrie. Așa că pictez în timp ce rezervorul mi se umple de la sine.

Cu toate că mintea mea a fost intens activă, căci vedeam totul într-o lumină nouă, impresia pe care am avut-o era că pictez cu altă parte a ființei mele. Mintea mea a continuat să murmure, precum o roată ce continuă să se miște chiar și după ce ai îndepărtat mâna, dar nu amețește și obosește la fel ca după câteva ore de scris.”

”A fost o bucurie să scot picturi pe bandă rulantă, poate că pentru că nu trebuia să demonstrez nimic, fie lumii sau mie însumi. N-a fost menit să fiu pictor, chiar de loc. Pur și simplu încercam să mă scutur, să ies dintr-o haină strâmtă.

Îmi place să vorbesc cu pictori mai mult decât cu scriitori…Pictorii îmi oferă impresia că sunt mai puțin uzați/ folosiți de rutinele zilnice decât scriitorii sau muzicienii. De asemenea, ei folosesc cuvintele într-un mod mai plastic decât scriitorii…

Atunci când ei scriu…demonstrează o latură poetică de care mulți scriitori duc lipsă. Poate că asta e din cauza traiului continuu în material, carne, texturi, obiecte și nici pe departe idei, abstracțiuni, complexe. De multe ori ei sunt clovni sau povestitori și aproape de fiecare dată buni bucătari. Scriitorul, pe de altă parte, e deseori palid, ciudat, incompetent mai la toate cu excepția artei de a pune în valoare cuvintele.”

”A picta înseamnă a iubi din nou, a trăi din nou, a vedea din nou. A te ridica în zorii zilei pentru a arunca o privire asupra unei lucrări făcute cu o zi înainte sau chiar cu câteva ore înainte, e ca și cum ai privi pe cel iubit în timp ce doarme. Fiorul e și mai mare dacă unul trage draperiile. Ce frumos strălucește în lumina zorilor!..Există oare vreun scriitor care se amețește în zorii zilei pentru a citi din propriu manuscris?Nici măcar să nu te gândești la așa ceva!”

”Pentru mine picturile copiilor trebuie să fie lângă cele ale maeștrilor…Munca unui copil nu eșuează în a face apel la noi,sensibilitatea noastră pentru că sunt mereu onești și sinceri, îmbibați de magia certitudinii născute din abordarea spontană.”

”Paul Klee…avea abilitatea de a ne întoarce înspre lumea copilului, a poetului, a matematicianului, a alchimistului, a profetului. În picturile lui Paul Klee suntem privilegiați să fim martorii miracolului în care pedagogul îl distruge pe pedagog. El a învățat pentru a uita, se pare. El era un spirit nomad. N-a eșuat aproape niciodată și niciodată n-a spus prea mult.

Toți învățam atât de mult cât ne dorim,  nu mai mult. Învățam în diferite moduri, câteodată fără să învățăm…Soarta mea se bazează pe încercare și eroare, pe dibuire, pe poticnire și întrebări.”

https://www.brainpickings.org/2015/01/21/to-paint-is-to-love-again-henry-miller/