Femei în IT

Parte a iniţiativei Oameni potriviți la locul potrivit,

programul ’Coaching pentru femei din IT’ este un demers de dezvoltare personală care se adresează în mod special femeilor inginer, dezvoltator/specialist din domeniul IT.

Pentru femeia din mediul IT o provocare este să gestioneze complexitatea rolurilor pe care le are de îndeplinit: profesionist pe domeniul său, co-echipier, coordonator, subaltern, iubită, mamă, fiică, etc. păstrându-şi în acelaşi timp feminitatea, sănătatea şi starea de bine într-un mediu adesea dominat de modele masculine. Reuşind să facă acest lucru cu succes, ea devine o resursă foarte valoroasă, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi.

Conform Harvard Business Review, 41% dintre femeile care lucrează în domenii tehnice vor părăsi la un moment dat domeniul (comparativ cu doar 17% dintre bărbaţi). Un alt studiu, al cercetătorilor de Indiana University Bloomington, a măsurat nivele crescute de cortizol, hormonul de stres, pe perioade îndelungate, la femei care lucrează în medii în care procentul lor este sub 15% din personal.

’Coaching pentru femei din IT’ este un program aparte în urma căruia tu ca femeie înfloreşti. Afli lucruri noi şi interesante despre tine, despre valorile şi rolurile tale, despre creativitate şi felul în care te motivezi, despre potenţialul tău care aşteaptă să fie valorificat. Afli despre cum devii cea mai bună variantă a ta, contribui la succesul echipei, iar tu și organizația din care faci parte prosperă.

Programul utilizează o metodă interdisciplinară, integrativă, bazată pe cele mai recente descoperiri din neuroștiințe, cu rezultate predictibile, repetitive și validate științific.

În colaborare cu Lean In Cluj Circle.

Detalii la cerere: ligia.cremene@yahoo.com

© Ligia Cremene 2016                    Material protejat de drepturi de autor.
Advertisements